Când i-am propus lui Gabriel să facem acest interviu, planul era să stăm de vorbă la telefon și mai apoi să ne întâlnim în România pentru a continua povestea la noi “acasă”. Am apucat să facem doar interviul telefonic, pentru că, la doar câteva zile înainte de zborul său către România, Gabriel a suferit o operație de bypass triplu care l-a ținut în spital pe toată perioadă cât ar fi trebuit să fie în România. Din fericire, Gabriel se simte bine acum și plănuiește o reîntoarcere acasă în vara acestui an. Acest incident medical nu a făcut decât să-i confirme că alegerile făcute din inima sunt întotdeauna cele mai potrivite și că, indiferent de ce s-ar întâmpla, România este locul unde inima lui se simte pe deplin acasă.
Povestea de emigrare a lui Gabriel este cu mult diferită față de povestea de emigrare a unui tânăr român din ziua de astăzi. Mai mult decât o aventură, Gabriel și-a pus viața în pericol, nu o dată, ci de nenumărate ori, pentru a-și vedea visul împlinit.
Gabriel a plecat din România într-o perioadă în care doar cei care aveau conexiuni puteau ieși din țară. Am stat de vorbă cu el despre periplu pe care l-a parcurs pentru a ajunge să se simtă acasă aici, în Statele Unite, dar și despre cum vede el România după atâția ani în diasporă.
La scurt timp după căderea comunismului, Gabriel, pe atunci un tânăr aventuros de doar 23 de ani, a decis să plece din România în căutarea unei vieți mai bune și mai sigure. Deși drumul nu a fost deloc ușor la început, Gabriel nu și-a pierdut niciodată speranța și a continuat să muncească neîncetat pentru a-și vedea visul împlinit. În 1991, a plecat spre Yugoslavia, apoi către Grecia și Germania, acceptând absolut tot ce era de muncă de la agricultură la construcții, chiar dacă banii și condițiile de atunci erau mizere.
La scurt timp după ce a ajuns în Germania, a fost nevoit să plece pentru că din ce în ce mai mulți români erau deportați în perioada aceea. Astfel, Gabriel și-a îndreptat speranța către Canada. Împreună cu câțiva prieteni a părăsit Germania și a mers către Portugalia pentru că portul le facilita ieșirea către Canada. De acolo, a încercat de cinci ori să ajungă în Canada ascunzându-se în containerele de construcții ce urmau să fie expediate peste ocean, doar că erau prinși de fiecare dată și întorși din drum.
În 1993, după a cincea încercare de a se ascunde în containerele din port, Gabriel a reușit într-un final să ajungă în Canada. Acum era mai aproape de a-și împlini visul de a trăi liber. Imediat cum a ajuns în Canada a început să lucreze la un restaurant grecesc, a luat lecții de franceză și a încercat să se integreze într-o nouă cultură. Șederea în Canada nu a durat foarte mult, pentru că în anul 1995, după doi de când ajunsese acolo, Gabriel se vedea iarăși pus în situația de a pleca, de data aceasta pentru că i-a fost refuzat statutul de azil politic. A fost trimis către ambasada canadiană din New York 𑁋 o strategie pe care Canada o folosea pentru a-i scoate din țară pe acei imigranți nedoriți 𑁋, sub pretextul că urma să aibă un interviu de emigrare legal, interviul la care Gabriel s-a dus doar pentru a afla că îi fusese respinsă viza de ședere canadiană.
Și uite așa, la 27 de ani Gabriel ajungea la New York. Un New York care pe atunci era cu mult diferit de ceea ce vedem noi astăzi în postura de turist. O amestecătură de imigranți din toate colțurile lumii care căutau de muncă pentru a supraviețui. Chiar dacă trecuseră doar patru ani de când plecase din România, Gabriel a trăit în acești ani cât pentru o viață întreagă. A trebuit să se adapteze constant la schimbări, dar a reușit mereu să izbutească prin multă muncă și perseverență.
Sentimentul pe care l-a avut atunci când a ajuns în New York City pentru prima oară a fost acela de succes absolut și asta pentru că și-a dorit să ajungă în America încă de pe vremea când era în România și auzise că niște prieteni români ajunseseră în Texas.
Singura constantă în viața lui Gabriel era schimbarea, așa că la scurt timp după ce a ajuns în New York, a plecat spre Georgia, apoi a stat o perioadă în Florida și mai apoi s-a mutat în Arizona. Într-un final a ajuns în Atlanta 𑁋 locul unde Gabriel a pus bazele primei lui afaceri în construcții și și-a întemeiat o familie.
Viața în America nu a fost tocmai ușoară, mai ales că la vremea aceea românii recent ajunși nu aveau relații sau rude care să-i poată ajuta și îndruma, și cel mai adesea munca de emigrant era una foarte grea. Pe Gabriel l-a ajutat foarte mult faptul că vorbea mai multe limbi străine, tocmai de aceea când a ajuns în Arizona a început să lucreze pentru o familie de greci și încet-încet a început să își croiască un drum.
Cea mai dificilă parte a plecării era faptul că nu aveai relații, te duceai în necunoscut, românii nu te ajutau pe vremea aia
Când l-am întrebat după cât timp a început să simtă că și-a găsit locul, mi-a mărturisit că abia după trei ani de când ajunsese în America, când s-a și căsătorit, a început să simtă că are pentru ce să se zbată și că nu mai pleacă dintr-un loc în altul după cum bate vântul.
Supraviețuirea a durat o perioadă de trei ani, schimbarea multor state, multă muncă, abuzul comunității…
Gabriel vine des în România și vorbește cu un iz de nostalgie despre timpurile de altădată când România era o țară lider și a patra putere economică în Europa. Consideră că România în acest moment “strigă pentru ajutor” și că există prea multă dezinformare și dezbinare, mai ales printre cei tineri, care deși au toate uneltele de a se informa, de multe ori își iau informația greșită din rețelele sociale.
Nu m-am gândit niciodată că o să mă întorc acasă. Am trăit visul american până când am intrat în American nightmare 𑁋 criza financiară din 2008 m-a fost lovit foarte rău.
În viitorul apropiat își dorește să se restabilească în România și să creeze un dialog între românii din diasporă și cei rămași acasă. Crede cu tărie că diaspora trebuie să se implice mai mult în procesul democratic din România și consideră că doar atunci când vom găsi un numitor comun între cele două grupuri țara o să treacă printr-o schimbare în bine.
Trebuie să găsim un numitor comun și să-i lăsăm localnici să decidă ce informație vor să ia de la fiecare țară în parte.
Pentru Gabriel sentimentul de acasă nu are de-a face cu un loc anume, ci mai degrabă cu o stare de confort.
Mă simt acasă în Atlanta, în Arizona, dar mă simt acasă și când ajung în Arad sau în Iași. Câteodată mă simt acasă și când sunt în tranzit. Acasă este locul unde te simți tu confortabil. Nu este o casă fizică, este o stare.
Vorbind despre ce ar schimba la Statele Unite, mi-a mărturisit că nu îi place absolut deloc atitudinea de entitlement pe care mulți americani o au și acest nanny state 𑁋 o tendință guvernamentală în care legile interferează în mod nejustificat cu alegerea personală a fiecărui cetățean. De asemenea, Gabriel nu suportă minciuna și consideră că ar trebui să se dea o lege în Statele Unite prin care acei politicieni corupți și mincinoși să sufere anumite consecințe și să fie condamnați.
Spre finalul interviului, Gabriel ne îndeamnă să fim mai uniți, să lăsăm la o parte diviziunea religioasă sau de orice fel și să ne bazăm mai mult pe unitatea națională. Gabriel încurajează tinerii români care vor să se stabilească în Statele Unite, dar de asemenea consideră că și în România sunt foarte multe oportunități de dezvoltare. Crede că în următorii doi, trei ani, românii expați care au plecat din țară după anii ’90 se vor întoarce în România în proporții mari pentru că își vor dori să schimbe țara în bine.
Pe Gabriel îl puteți găsi pe LinkedIn sau dacă aveți întrebări pentru el, îi puteți scrie în căsuța de comentarii de mai jos.
Acest interviu face parte din proiectul Romanians Living in the United States prin care îmi doresc să intervievez câte un român stabilit în fiecare stat american. Dacă ți-a plăcut acest interviu și îți dorești să susții proiectul, o poți face donând orice sumă poți prin butonul de Paypal de mai jos.
