Cand stii ca ai ajuns acasa – Interviu cu Irina despre viata in Mexico City

Irina locuia și studia deja în Olanda când viața ei părea că va continua pe un drum firesc odată ce avea să își dea licența. Cel mai probabil, ca majoritatea studenților care studiază în străinătate, se gândea că va rămâne în Olanda și își va găsi un job, deși nu se simțea pe deplin acasă printre olandezi. 

Ceea ce nu știa la momentul respectiv este că sentimentul acela de acasă avea să îl găsească peste ocean, la mii de kilometri distantă. După o sumedenie de peripeții, o pandemie și multe obstacole, Irina a continuat să lupte pentru a-și vedea visul împlinit.  

Irina s-a născut și a crescut la Călărași până la terminarea liceului și apoi s-a mutat la București unde a terminat facultatea de Științe Politice la Universitatea din București. După facultate s-a mutat în Olanda pentru a studia Global Law la universitatea Tilburg. 

În ultimul an de facultate a avut oportunitatea să studieze timp de un semestru în străinătate și în loc să aleagă New York-ul, Londra sau altă destinație super populară pentru programele de student exchange, ea a ales să studieze la o universitate mexicană, chiar în Mexico City. 

Când am întrebat-o de ce a ales Mexic, mi-a zis că a vrut să meargă într-un loc în care nu îi era atât de ușor să ajungă. 

Cam toți colegii mei voiau sa plece și bineînțeles că profii ne ziceau “aveți grijă ce vă alegeți, să fie cursurile relevante”, dar discuția din clasă era mai mult că fiecare dintre noi o să mergem unde nu am avut ocazia să ajungem până atunci. Și atunci mi s-a aprins un beculeț și am zis, oh, oh, am și eu un loc unde am vrut tot timpul să merg dar nu am avut ocazia. Eram convinsă că o să ajung în vacanță, dar știam că o vacanță nu ar fi suficientă. 

Acel ultim semestru de facultate în Mexico City nu a fost deloc o vacanță mai prelungită, ci din contră, Irina trebuia să își finalizeze lucrarea de licență în timp ce se străduia să țină pasul cu studenții mexicani de la universitatea ITAM (Institutul Tehnologic Autonom din Mexic). Recunoaște că ritmul a fost destul de alert și nu a fost tratată diferit doar pentru că era un exchange student, ci a trebuit să lucreze cot la cot cu ceilalți studenți. 

Evident, a fost super fun pentru că mi-am făcut mulți prieteni și am făcut o grămadă de lucruri, dar nu a fost așa tipicul exchange semester la care toată lumea se gândește.

Universitatea ITAM din Mexico City oferă studenților internaționali posibilitatea de se înscrie într-un buddy program. Programul acesta reunește studenți voluntari care îi ajută pe studenții internaționali să se familiarizeze cu ITAM și cultura mexicană și să profite la maximum de șederea lor în Mexico City. Irina a avut noroc de un super buddy care mai apoi i-a devenit și prietenă, iar ulterior a primit-o în sânul familiei sale, de aici și vorba mult cunoscută a mexicanilor mi casa, tu casa. Apropierea cu aceasta familie mexicană a ajutat-o foarte mult pe toată perioada semestrului, dar și mai târziu când s-a decis că vrea să își continue viața în Mexic.

Am întrebat-o pe Irina când a simțit că vrea să rămână în Mexic și mi-a zis că a știut dintotdeauna. Mi-a mărturisit că a simțit că a ajuns acasă încă din prima săptămână de când a început programul de exchange, dar îi era frică să verbalizeze aceste sentimente atât de repede, crezând că se lasă ghidată de euforia care de obicei te cuprinde când ajungi într-un loc nou. Însă Irina știa și simțea că după terminarea acelui semestru ea vrea să rămână în Mexico City. 

Ceea ce a urmat a fost un du-te-vino constant. Irina s-a întors în Olanda la sfârșitul semestrului pentru ceremonia de absolvire, cu gândul că va reveni în Mexic după vacanța de vară pe care avea să o petreacă în România cu cei dragi. Toate au mers ca pe roate până când a revenit în Mexic în septembrie 2019 determinată să își găsească un job, chirie și să înceapă să-și construiască viața de adult. 

Deși Irina a intrat în Mexic cu viză de turist, avea posibilitatea să își schimbe statutul migratoriu fie dacă își găsea un job și compania respectivă îi facilita viza de muncă, fie dacă se căsătorea cu un mexican, acestea fiind sfaturile pe care i le dăduse și avocatul cu care Irina se sfătuia pe acest subiect. A doua opțiune nici măcar nu era în discuție pentru ea, așa că nu i-a rămas decât să aplice la cât mai multe joburi, sperând că până îi expira viza de ședere (180 de zile) avea să primească o ofertă de muncă. 

Pentru noi, cei care am trecut prin acest demers, nu este simplu să convingi companiile mexicane să te angajeze și să se compromită a-ți facilita permisul de muncă. Primul lucru de care ești întrebat la interviuri este dacă ai permis de muncă, dar totodată singura opțiune de a obține un permis de muncă este să primești o ofertă de muncă. Este un cerc vicios care aduce foarte multe frustrări pentru imigranți și în care Irina a rămas prinsă, până când s-a văzut nevoită să se întoarcă în România în martie 2020 pentru că i-a expirat permisul de ședere. 

Da, acel martie 2020 pe care ni-l amintim acum cu toții, dar de care Irina la momentul respectiv nu avea habar. Credea că se va întoarce în țară pentru o perioadă scurtă de timp, ca apoi să intre din nou în Mexic și să înceapă iarăși căutările unui job. 

Ceea ce am admirat la Irina și la povestea ei este determinarea de care a dat dovadă de fiecare dată când era pusă în fața unui obstacol. Nu foarte multă lume are darul acesta de a simți o conexiune imediată cu un anumit loc și doar atunci când simți cu toată ființa ta că ai luat decizia corectă poți să continui pe un drum plin de impedimente.

Fără să poate explica asta în cuvinte, Irina a știut încă din primele zile de când a ajuns în Mexic că ea a ajuns acasă. Această determinare a ajutat-o să continue să lupte pentru ceea ce își dorea, în momente în care poate mulți dintre noi ne-am fi dat bătuți. La o zi după ce a aterizat în România, țara (și restul lumii) a intrat în lockdown. 

A doua zi după ce am ajuns în România s-a închis tot. Efectiv am stat închisă în casă cu mama și mă gândeam ce fac eu cu viața mea acum. Am stat așa câteva luni, până când la un moment dat, am zis că eu gata trebuie să mă întorc în Mexic. 

Într-un moment de saturație și frustrare maximă prin care majoritatea dintre noi am trecut la un moment dat sau altul în anul 2020, Irina i-a scris avocatului cu care s-a tot consultat de-a lungul timpului pe teme migratorii și i-a cerut pentru a nu știu câta oară un plan concret de emigrare care să o scoată din România dar să nu implice căsătoria cu un cetățean mexican. Știa răspunsul avocatului deja, căsătoria este cea mai simplă, cea mai ieftină, și cea mai rapidă cale, dar aceasta nu era calea pe care Irina o căuta.

Pe toată perioada pandemiei, păstrase o relație la distanță cu partenerul ei din Mexic, dar nu știa dacă lucrurile aveau să meargă între ei și nu se lăsa ghidată de asta. Știa că voia să se întoarcă în Mexic cu orice preț pentru că simțea că acolo este locul ei. 

Fast forward la începutul lui 2021, după mai multe consultări cu avocatul, Irina a realizat că dacă nimeni nu o angajează pentru că nu are permis de lucru, cel mai smart ar fi să pună bazele unui business propriu în Mexic împreună cu partenerul ei și să emigreze pe această cale. După mai bine de un an de incertitudini și pandemie, Irina s-a reîntors în Mexic în ianuarie 2021, și-a deschis un business împreună cu partenerul ei și lucrurile au început încet-încet să se așeze și pentru ea. 

Nu a fost simplu, mai ales din punct de vedere financiar, pentru că după terminarea facultății, Irina nu avusese șansa reală de a profesa în domeniul în care își dorea să lucreze și pe timpul pandemiei a lucrat remote în call center. Însă este de părere că lucrurile care contează cu adevărat nu sunt simplu de obținut și obstacolele nu fac decât să o motiveze să continue pe drumul ales.  

Am stat de vorbă cu Irina în martie 2022, la mai bine de un an de când și-a început viața în Mexic așa cum și-o imaginase ea dintotdeauna și mi-a spus că abia acum simte ca nu-i mai lipește nimic.

Pe lângă toate provocările pe care Irina le-a întâmpinat de-a lungul acestor ani, s-au mai adăugat și șocul cultural și perioada de acomodare. Deși spune că totul i se părea foarte firesc, șocul pe care l-a avut a fost să vadă că mexicanii muncesc foarte mult și nu așteaptă să le dai bani degeaba. Fie că vorbim de bătrânii care îți împachetează produsele la casa de marcat în supermarket sau de cei care fac tot felul de chestii pe care apoi le vând pe stradă. 

M-a impresionat puterea lor de a munci la orice oră, orice și oricând, de a merge mai departe, de a decide să facă ceva, orice. M-a mai impresionat și faptul că mexicanii au o reziliență extraordinară. 

Un alt șoc a fost să văd atâta poliție înarmată pe stradă. Îmi amintesc că eram în prima săptămână ca exchange student și mă întorceam de la școală și a trecut pe stradă o mașină din asta mare, și stăteau vreo șase, șapte polițiști înarmați, în picioare și mă gândeam că sigur s-a întâmplat ceva rău. Apoi mi-am dat seama că e normal și că așa patrulează ei.

Vă las mai jos câteva fragmente din conversația noastră.

Cum a fost perioada de adaptare? Ce anume ți-a fost cel mai greu în primii ani?

Nesiguranța de a nu avea job și a de a faptului că știam că trebuie sa plec. 

Ce anume îți oferă Mexic și nu găsești în altă parte? 

Cred ca este o chestiune de priorități. Eu aici mă simt ca acasă când ies pe stradă și interacționez cu oamenii la magazin sau la piață. Într-adevăr nu avem trenuri ca în Olanda. Aici avem doar șase zile de concediu pe an, dar sincer eu prefer după o zi de muncă să ies de la birou și să mă opresc să mănânc niște tacos și să beau o apă de horchata. Dar in principal, oamenii, când vedeam cum muncesc oamenii și cât de ambițioși sunt, pentru mine a fost o mare ambiție și motivație. Ah, și vremea, în Olanda aveam o problemă cu lipsa soarelui.

A cup of coffee and a pastry.

Care este atitudinea mexicanilor față de străini? 

Cred ca mexicanii sunt foarte primitori. În Olanda am simțit ca erau mai sceptici decât aici, nu neapărat față de mine, ci mai degrabă față de alte naționalități. În Mexic, toți o cunosc pe Nadia Comaneci si sunt foarte curioși să te cunoască. Nu am auzit niciodată un mexican să comenteze de rău la adresa unui străin. 

Povestește-ne un pic despre cum este viața în Mexic. De cele mai multe ori auzim doar știri negative despre această țară. Este periculos să locuiești în Mexico City?

Unde în altă parte nu este periculos? Mexico City are 20 de milioane de locuitori, dar mie nu mi s-a întâmplat nimic pana acum. Mexico City poate fi periculos însă nu m-am simțit niciodată în pericol. Eu ca femeie nu mergeam singură pe stradă noaptea nici când eram în Olanda și nu fac asta nici aici. Sunt conștientă ca sunt foarte privilegiată, locuiesc într-un cartier decent și sunt convinsă că viața nu este la fel în alte zone ale orașului, dar părerea mea este ca turiștii nu au de ce să își facă griji.

Viața grea și nesigură nu o trăiesc turiștii care vin să viziteze orașul, ci localnicii care nu au foarte multe posibilități

Locuiești în Mexico City, o megametropolă care poate fi copleșitoare la prima vedere. Ce anume îți place cel mai mult la acest oraș și ce nu suporți?

Ce îmi place cel mai mult e fix faptul că orașul este foarte mare și că nu poți să spui niciodată că nu ai ce să faci. Este al doilea oraș din lume ca număr de muzee după Londra, de restaurante și mâncare nu mai zic si de evenimente și bazaruri cu mici antreprenori.  

Ce nu îmi place este partea asta de trafic. Și nu mă refer la cei care conduc, eu nu conduc și mi se pare că este un oraș foarte neprietenos pentru oamenii care nu conduc. Sunt podurile astea imense care leagă orașul, dar sunt făcute doar pentru mașini. Îmi amintesc când eram studentă și încercam să cunosc orașul și mergeam foarte mult pe jos, și încă o fac, dădeam pe Google Maps cum să ajung pe jos la o anumită destinație și mă surprindea că harta îmi spunea că ruta respectivă este imposibil de parcurs pe jos. Transportul în comun este super ok, dar orașul nu a fost gândit pentru cei care merg pe jos. 

Ce anume îi sfătuiești pe cei care doresc să se mute în Mexic dar nu știu cum să o facă?

Sincer, să își găsească un avocat. Toată partea asta migratorie este foarte importantă. Pe mine faptul că am avut un avocat m-a făcut să mă simt mult mai sigură, sprijinită de cineva care știa ce face, și care a avut alte cazuri de genul ăsta. Asta dacă alte persoane se confruntă cu ce m-am confruntat și eu. Pentru orice mutare este bine să ai acolo niște economii ca să poți să-ți închiriezi ceva, să plătești un depozit. Dar pentru noi cei care am crescut în Uniunea Europeană, involuntar te gândești că e foarte simplu să ajungi într-o țară, semnezi un contract și rămâi acolo. Nu e chiar așa în Mexic. În general, le-aș zice să-și facă curaj să vină pentru că majoritatea spun că ar face schimbarea doar dacă își găsesc mai întâi un job sau chirie.

Ce înseamnă pentru tine acasă? 

Nu știu dacă pot să descriu. Cred că este fix sentimentul ăsta pe care l-am avut când am ajuns aici. Sincer acum cu rezidența și jobul pe care îl am simt că nu îmi mai lipsește nimic. Este feelingul ăla că ești în locul potrivit, cu tot ce înseamnă asta. Aici nu am avut niciodată o îndoială că nu sunt unde trebuie.

Întrebări scurte

Cum te simți printre mexicani?

Ca acasă

Care este locul preferat din Mexic?

Mexico City. De fapt, Îngerul Independenței din Mexico City. Când m-am trezit în prima zi în Mexic am zis că trebuie să merg să văd El Angel de la Independencia.

Ce îți lipsește cel mai mult de acasă?

Cred că oamenii, familia și prietenii care au rămas acolo. Indiferent cât de mulți prieteni noi îți faci nu poți să-i înlocuiești pe cei vechi.

Mâncarea mexicană preferată este?

Pot să spun trei? Cochinita pibil, chilaquiles și tacos al pastor.

Care e mâncarea românească pe care o gătești cel mai des?

Cred că sarmale pentru că sunt ușor de făcut.

Ce cuvânt nou pe care tocmai ce l-ai învățat în spaniolă îți vine acum în minte?

Nu e un cuvânt nou, dar aici se folosește foarte mult mande, un fel de ordonați! care m-a impresionat foarte mult. Când strigi pe cineva ei îți răspund mande sau când vrei să întrebi ceva, ei zic mande. La un moment dat, m-am simțit mexicană pentru prima oară când eram într-un Uber și m-a întrebat șoferul ceva și nu am înțeles ce a zis și i-am zis mande? Până atunci, ziceam puedes repetir. Asta nu cunoșteam, că nu auzisem nicăieri să se vorbească așa. 

Ce planuri de viitor ai?

De când m-am liniștit complet și știu că nu mă mai dă nimeni afară de aici vreau să cunosc mai mult din Mexic. Atât. 


Conversația cu Irina a curs atât de firesc și ne-am conectat într-un mod atât de autentic încât două ore mai târziu noi eram tot pe Zoom și vorbeam ca și cum ne-am fi știut de-o viață întreagă. Mexicul are darul acesta de a atrage oamenii și de a-i face să se simte ca acasă încă din primele momente. După ce am stat de vorbă cu ea inevitabil mi s-a făcut un super dor de Mexico City și de viața printre mexicani. 

Pe Irina o puteți găsi pe Instagram sau dacă aveți întrebări pentru ea îi puteți scrie și în căsuța de comentarii de mai jos.  

Leave a Reply