Dupa sase ani: cu lacrimi si zambete, cu despartiri si regasiri, cu promisiuni si impliniri

Anul trecut pe vremea asta abia ce mă întorceam din vacanța petrecută în țară. Acum șase ani pe vremea asta vărsam o mare de lacrimi în aeroportul din București. Atunci și acolo inima mea s-a împărțit în două. Parcă ultimii șase ani au trecut într-o clipire.

Am tot încercat zilele acestea să mă gândesc cum mă simt acum după șase ani de locuit în afara tării. Și oricât de greu mi-a fost în anumite perioade, tind să cred că drumul parcurs a fost mai degrabă plin de provocări decât de obstacole.

Parcă îl și aud pe tata spunând cu mândrie și un pic de tristețe că într-o zi “o să ne luăm zborul”. Acum, cine s-ar fi gândit că eu, cea mai mică din familie am să îmi iau zborul tocmai peste ocean. Că fetița aia subțire ca un obleț acum s-a făcut mare și e pregătită să se desprindă și să își caute un loc al ei în lume.

Acum că am ajuns unde mi-am dorit, mi-am dat seama că sentimentul de împlinire nu vine din victoria obținută ci din călătoria care m-a adus până aici. Cele mai memorabile momente din toți acești șase ani au venit după un drum plin de provocări, și de cele mai multe ori după mai multe încercări.

Cu lacrimi și zâmbete, cu despărțiri și regăsiri, cu promisiuni și împliniri. Cu multe provocări dar cu și mai multe porți deschise. Cu povești și amintiri construite cât pentru o viață întreagă. Cu emoții, temeri, curaj și perseverență. Și cel mai important, fără regrete. Cam așa a fost până acum călătoria mea. Până mai trece un an mă pregătesc să primesc cu brațele deschise noi experiențe.

Leave a Reply