Când am ajuns în Mexic pentru prima oară, acum doisprezece ani, nu mă așteptam să trăiesc atât de multe experiențe intense și parcă rupte din telenovele. Nu mă așteptam de fapt la nimic. Îmi petrecusem o bună parte din adolescență uitându-mă la toate telenovelele posibile din Mexic și America Latină și credeam că poveștile acelea de dragoste, tristețe, război și foarte multă sărăcie era super amplificate pentru a capta atenția publicul de acasă.
Cu fiecare vizită în Mexic am învățat însă că multe dintre acele povești nu erau atât de exagerate și am avut ocazia să ascult în nenumărate ocazii povești de viață care m-au lăsat cu gura căscată și cu inima strânsă cât un purice. Multe dintre ele nu pot să le împărtășesc aici pentru că fie sunt prea întortocheate (și sigur o dăm în 100 de ani de singurătate), fie pentru că multe dintre poveștile care mi-au fost date să le ascult sunt mult prea intime și dureroase și nu îmi aparțin.
Dacă la început vizitam Ciudad de Mexico mai mult în calitate de turist, acum cu fiecare revedere mă simt din ce în ce mai mult ca acasă. Poate și pentru că mereu vizităm o grămadă de rude și mă simt în sânul familiei, dar și pentru că majoritatea familiilor mexicane sunt foarte numeroase și asta îmi place foarte mult. Ca să vă faceți o idee, unul dintre unchii pe care i-am vizitat zilele trecute ne povestea că atunci când se strâng pentru petreceri și reuniuni familiare sunt în total 127 de persoane, asta doar numărând membrii familiei. Imaginați-vă că acest unchi are 90 de ani, are 11 copii și este deja stră-străbunic.
Călătoriile în Mexic sunt de fapt călătorii în timp. Istorisiri care se împărtășesc doar în jurul mesei, când toată lumea face liniște pentru ca ăl mai bătrân să poate fie auzit. Conversații la colț de stradă cu necunoscuți despre istoria locurilor. Vizite la muzee și situri arheologice care îți amintesc că pe acele locuri au existat cândva alți oameni, alte obiceiuri. Poate doar pentru că am văzut prea multe telenovele și am citit cărți despre istoria acestei țări îmi pot imagina o fărâmă din ceea ce aud, și cu siguranță nu aș fi prea aproape de a înțelege cum trăiau generațiile anterioare.
Din păcate, istoria acestei țări este marcată de venirea spaniolilor care nu au făcut altceva decât să șteargă brutal sute de ani de cultură și identitate ce aparțineau civilizațiilor indigene aflate pe acele teritorii. Dacă anumite situri arheologice au fost îngropate în mormane de asfalt cu scopul de fi uitate pentru totdeauna, poveștile de viață ale oamenilor și istorisirile din gură în gură a celor care au mai rămas în viață nu pot fi șterse.
Cu fiecare reîntoarcere în Mexic înțeleg un pic mai bine istoria acestui popor, felul mexicanilor de a fi, bagajul cultural pe care l-au moștenit din perioada pre hispanică și influența spaniolă care se regăsește atât de puternic la fiecare pas. Recent am petrecut o mini vacanță în Ciudad de Mexico și împrejurimile orașului și am observat câteva caracteristici specifice mexicanilor pe care le împărtășesc cu voi mai jos.
Mexicanii sunt foarte muncitori și găsesc soluții la orice problemă
 |
 |
Colindând străzile orașului Ciudad de Mexico îți dai seama rapid că majoritatea mexicanilor sunt super muncitori și trăiesc din micile afaceri pe care le întreprind pe stradă. Fie că vând tacos de canasta pedalând la bicicletă sau că au o mică tarabă unde pregătesc sucuri naturale și smoothie-uri, munca depusă este mult mai mare decât beneficiile financiare, dar asta nu-i oprește din a o lua de la capăt în fiecare dimineață.
Ce mi se pare și mai demn de admirat este că multe dintre persoanele care cer bani pe stradă (din păcate și foarte mulți copii) încearcă să-ți vândă ceva, fie un serviciu sau un produs. Nu doar întind mâna să ceară bani ci îți vând brățări, dulciuri, și alte obiecte turistice.
 |
 |
Mexicanii sunt mereu cu zâmbetul pe buze și dispuși oricând să stea de vorbă cu tine.
Fie ca am intrat în vorbă cu un chelner despre istoria țării sau cu un artist care picta liniștit în incinta unui muzeu, foarte mulți mexicani sunt dornici să stea de vorbă cu tine despre aproape orice. Nu am întâlnit până acum un mexican care să-mi răspundă răspicat sau morocănos. Majoritatea dintre ei sunt mai mult decât amabili, sunt primitori și dispuși să rupă din timpul lor câteva minute pentru a-ți oferi o informație sau a sta de vorbă cu tine. Unde mai pui că sunt și super glumeți.
Mexicanii sunt atât de amabili încât rar se enervează în trafic.
Dacă ai ajuns până acum în Ciudad de Mexico, cu siguranță ai observat cât de aglomerat este orașul la orele de vârf și nu numai. Ciudad de Mexico îmi aduce aminte de București, doar că, capitala mexicană este de vreo cinci ori mai mare ca suprafață și peste 25 de milioane de oameni tranzitează orașul zilnic.
Traficul în Ciudad de Mexico este atât de aglomerat încât există un program de circulație în funcție de numărul de înmatriculare al fiecărei mașini. Chiar și cu toată zarva din trafic când îți taie unul calea din scurt sau te încurcă cineva în trafic, mexicanii claxonează scurt și parcă cu respect. Nu uită nimeni mâna pe claxon cu minutele, nu coboară nimeni din mașină să vină să te înjure. Mexicanul îți spune că nu i-a plăcut că i-ai tăiat calea printr-un claxon foarte scurt cât să te atenționeze că nu a fost frumos ce ai făcut. Nu mai observasem acest aspect până acum, dar comparativ cu ultimele experiențe pe care le-am avut în București, unde șoferilor le sare muștarul foarte repede și mereu te trezești cu înjurături și gesticulări, mi se pare că în Ciudad de Mexico situația este mult mai relaxată deși traficul este mult mai aglomerat decât cel din capitala românească.
Dacă ai vizitat Ciudad de Mexico sau locuiești aici, scrie-mi în comentarii ce alte caracteristici ai observat la mexicani și împărtășește-mi câteva dintre experiențele tale în acest oraș.
